|
|
Cum sprijinim şcolarii
Îi ajutăm să-şi clarifice
năzuinţele - planurile de viitor.
Imagine realizată de Shino din Japonia
|
| In întreaga lume, elevii sunt tot mai puţin interesaţi
de şcoală şi de lecţii. Experţii susţin că soluţia
ar fi ca învăţarea să fie mai atractivă, mai legată de
viaţa curentă. Şcolarii trebuie să poată lega activităţile din clasă
de viaţa lor personală, să le coreleze cu ce vor ei. Doar astfel motivaţia de a învăţa poate deveni persistentă.
La înregistrarea în Kidlink, elevii trebuie să spună cine sunt, ce vor să devină, şi cum ar vrea să se schimbe lumea - să devină mai bună. Răspunsurile lor devin publice în Kidlink, ca auto-prezentări personale (aşa numita KidPage), care îi ajută să găsească tovarăşi. Răspunsurile lor permit profesorilor să descopere ce-l poate face pe un şcolar să înveţe. Unii elevi ştiu ce aşteaptă dela viaţă încă înainte de a împlini 16 ani. Alţii nu. Incă îşi tot schimbă opiniile şi pot răspunde diferit dacă sunt întrebaţi mâine, sau anul viitor. In general, ei au nevoie de îndrumare. Ori-de-câte ori un şcolar îşi schimbă năzuinţele şi planurile, ar putea fi necesare noi metode de motivare a învăţării. Astfel, întrebaţi periodic, elevii îşi pot reconsidera răspunsurile. Primele răspunsuri fiind păstrate, elevii pot analiza cum se modifică, în timp, planurile de viitor, Pentru conturarea,formularea şi dezvoltarea năzuinţelor şi planurilor de viitor, începe cu Cine sunt eu? (Who-Am-I?), Viitoarea mea îndeletnicire ( My Future Job), Să facem lumea mai bună ( Making Our World Better), şi Albumul copiilor (KidArt). Folosiţi conexiunile sugerate în aceste pagini cu propria programă şcolară şi cu antrenarea deprinderilor pentru a corela totul cu ţintele propriilor cursuri. Cuprinsul Kidlink pe scurt | Pentru a stimula corectarea opţiunilor vezi ce doresc alţii dela viaţă . |
![]()
Page updated by Odd de Presno
- . Copyright ® 1990-2008 Kidlink - Toate drepturile rezervate.
http://www.kidlink.org